Preconceptia

Chemarea unui suflet pe lume 

Perioada de preconcepție este un nou început în orice relație în care partenerii își doresc copii. Oare sunteți pregătiți de un nou început, la nivel de relație dar și din punct de vedere al responsabilităților, nu așteptați să se întâmple o minune la un moment dat ci puneți în aplicare planul.

Perioada de preconcepție este un nou început în orice relație în care partenerii își doresc copii. Dacă sunteți pregătiți de un nou început, la nivel de relație dar și din punct de vedere al responsabilităților, nu așteptați să se întâmple o minune la un moment dat ci puneți în aplicare planul.

Deși de cele mai multe ori atenția este îndreptată asupra femeii (deoarece ea este purtătoarea sarcinii), 50% din materialul genetic provine de la bărbat și de aceea este foarte important ca ambii parteneri să se implice în mod egal într-un program de îngrijire în perioada de preconcepție, deoarece fiecare contribuie cu 50 % la o concepție sănătoasă (chiar dacă există sau nu vreo problemă de fertilitate).
Bărbaților nu li se recomandă vitamine prenatale și exerciții care să-i ajute pe perioada saricinii, însă ei trebuie să știe anumite chestiuni foarte importante despre dietă și condiție fizică, factori negativi, nocivi, pericole care ar putea dăuna produsului de concepție.

În SUA și în țările Europei de vest se pune accent mare pe preconcepția la bărbați, însă în România există încă o mentalitate greșită (în cuplu) conform căreia doar femeia trebuie să aibă grijă de corpul și sănătatea ei în momentul concepției. Bărbatul ar trebui să o susțină în demersul ei pentru a-și optimiza sănătatea în preconcepție și să facă același lucru atât pentru sănătatea lui cât și pentru a-i ușura partenerei demersul. Deși din punct de vedere fizic femeia va purta produsul concepției în organismul său, ambii contribuie la concepția, formarea, dezvoltarea și creșterea lui.
Un pas înainte făcut în România îl consider programul educativ online DAD ce se dorește a fi un ghid pentru tinerii tătici în primul an de viață al bebelușului (cuprinde mai multe capitole începând de la ieșirea din maternitate, îngrijire, vizita la medic. (romedic)

 

BIOLOGIA DEZVOLTÃRII PRENATALE

The Biology of Prenatal Development
DVD Documentation

[Features] [Tutorial]

 

Chapter 1 - Introduction

Procesul dinamic prin care zigotul uman monocelular se transformã într-un adult format din 100 de bilioane de celule probabil este cel mai uluitor fenomen din întreaga naturã.

Cercetãtorii ştiu acum cã multe dintre funcţiile de rutinã realizate de corpul adult sunt stabilite în timpul sarcinii - adesea cu mult înaintea naşterii.

Perioada de dezvoltare dinaintea naşterii este din ce în ce mai mult înţeleasã ca o perioadã de pregãtire în care organismul uman aflat în dezvoltare îşi formeazã multiplele structuri şi exerseazã multiplele abilitãţi necesare pentru supravieţuire dupã naştere.

 

Chapter 2 - Terminology

Pregnancy in humans normally lasts approximately 38 weeks[4] as measured from the time of fertilization,[5] or conception,[6] until birth.

During the first 8 weeks following fertilization, the developing human is called an embryo,[7] which means "growing within."[8] This time, called the embryonic period,[9] is characterized by the formation of most major body systems.[10]

From the completion of 8 weeks until the end of pregnancy, "the developing human is called a fetus," which means "unborn offspring." During this time, called the fetal period, the body grows larger and its systems begin to function.[11]

All embryonic and fetal ages in this program refer to the time since fertilization.[12]

Chapter 2 - Terminology

În cazul speciei umane, sarcina normalã dureazã aproximativ 38 de sãptãmâni, mãsurate din momentul fertilizãrii sau al concepţiei, pânã la naştere.

În timpul primelor 8 sãptãmâni de dupã fertilizare, organismul uman aflat în dezvoltare se numeşte embrion, ceea ce înseamnã “cel care creşte din interior”. Aceastã perioadã, numitã perioada embrionarã, este caracterizatã prin formarea celor mai importante sisteme ale corpului.

De la încheierea primelor 8 sãptãmâni, pânã la sfârşitul sarcinii, "organismul uman aflat în dezvoltare se numeşte fetus", ceea ce înseamnã "vlãstar nenãscut". În timpul acestei perioade, numitã perioadã fetalã, corpul se dezvoltã, iar sistemele sale încep sã funcţioneze.

Toate perioadele embrionare şi fetale din acest program au ca moment de referinţã fertilizarea.